Iesind din Piata de Flori, catre strada Franceza imi aduc aminte de Hotel Concordia. Tentatia e mare, parca vreau sa intram in centrul vechi si te intreb daca esti de acord. Dar in fata simigeriei din capul strazii Smardan intorc privirea catre stanga si vad Palatul Justitiei.

Pare interesant cum o cladire atat de impunatoare sta langa un bloc din anii 80. Curios din fire, te invit sa aflam ce e cu straduta strajuita de cele doua cladiri.

Cand am vazut prima oara fotografia de mai jos, am trecut foarte repede cu privirea. Bineinteles, nu recunosteam nimic si nici nu aveam de unde sa aflu, parea o zona foarte veche si probabil disparuta de ceva timp.

Ei bine, de aici incepea Calea Rahovei. Da, acea Cale a Rahovei ce te duce cu gandul spre mahalaua unde soarele parca nu straluceste atat de tare.

Inainte era un pod. Construit o data cu asanarea Dambovitiei, urma sa fie demolat prin anii 30 cand s-a construit o esplanada.

Constantin Bacalbasa ne lamureste in legatura cu ce se afla in locul Palatului Justitiei.

[…] O zi mai tarziu, tatal meu ma instaleaza in Pensionatul Buchholtzer. In fundul unei mari curti se afla casa, daramata acum, care era pensionatul. In dreapta era pensionatul de fete Gachstater, fost Manalotti, in stanga, Curtea de Apel. Toate acestea au disparut pentru a face loc Palatului de Justitie si stradei din dosul sau.[…]

Initial, Calea Rahovei se numea Podul Calicilor, cu trimitere catre mahalaua Calicilor. Podul Calicilor este mentionat inca din secolul XVI, ca fiind unul din cele 5 drumuri pavate cu trunchiuri de stejar. Dupa Rasboiul de Independenta, Podul Calicilor a fost redenumit Calea Rahovei ca si multe alte strazi din Bucuresti.

Trecand prin stanga Palatului de Justitie, pasim pe o strada plina de incarcatura istorica. Din pacate sufera, fiind vitregita de animatia negustoreasca de la inceput de secol XX. Acum, tot ce se mai pastreaza este Biserica Domnita Balasa. In fata noastra un bloc. Dar Podul Calicilor isi continua povestea pana dincolo de Piata G. Cosbuc.

Trecem Bulevardul Unirii si intram pe strada George Georgescu (fosta Calea Rahovei). Strada, parca rupta din matca, a inghetat o data cu ororile din anii 80. Pravaliile de la drum au impresia ca se afla intr-o zi de duminica dupa-amiaza, asteptand parca lunea, cand isi vor deschide portile. Dar probabil ca nu le-a spus nimeni ca momentan zona e moarta iar oamenii s-au orientat catre magazinul din Piata Unirii.

Densitatea mare de pravalii, case fara curti sau curtile in spatele casei ne arata ca zona era foarte activa din punct de vedere economic, iar terenurile erau scumpe…

Abia in 1875 Calea Rahovei a fost pavata cu granit. Pe la sfarsitul secolului a fost introdus tramvaiul cu cai ce avea sa reziste pana in 1922.

In anii 80, tesatura de strazi pitoresti din aceasta zona avea sa dispara. O data cu ele au disparut si cladiri importante precum si suflul negustoresc.

Asa ca cititorule, parca era mai bine daca intram in centrul vechi.

Vine o vreme când se află că fiecare naş işi are naşul. S-a întâmplat cu statuia lui Carol I când au venit comuniştii şi se pare că se întâmplă şi acum cu statuia lui Mihai Viteazul.

Nu este nici o problemă că liderii acestei capitale încearcă să ne introducă mai repede în Europa, aşa cum probabil au vazut în sutele de delegatii săvârşite prin străinatăţi. Problema este că aceşti “gospodari” ai urbei nu au probabil nici cea mai vagă idee despre ceea ce înseamnă urbanism. Asta nu demonstrează că eu ştiu dar măcar ochiul imi spune că ceva nu e bine.

De ceva timp s-au instalat în Bucureşti panouri de informare pentru şoferi. Mă refer la cele albastre amplasate pe stâlpi înalţi de câţiva metri. Mi se pare cel putin idiot impulsul care i-a determinat pe “aceşti” (nu ştiu cine) să amplaseze un panou, fix în faţa statuii din Piaţa Universităţii, cea a lui Mihai Viteazul.

E o violare clară a spaţiului urbanistic creat acum mai bine de 100 de ani, un spaţiu ce taie din monotonia bulevardului. Statuia a fost amplasată în 1874 din decizia Regelui Carol I,în urma unor numeroase propuneri. De atunci şi până în 2008 liniştea i-a fost deranjată doar de cele două războaie şi de construcţia clădirilor ce o înconjoară.

Rămâi perplex când vezi câtă prostie domneşte la doar câteva sute de metri de Piaţa Universităţii.

Parcă nici lui Gheorghe Lazăr nu îi miroase bine…

“Iar cand au fost la martie 3 deni, cu mestesug mare au chemat pre Stanila vornicul si pre toti boiarii si pre amandoi episcopii si toti egumenii cu multime de calugari, in cetate in Bucuresti. Si asa fara veste au napustit intr-ansii pre besliii lui si pre multi turci, de i-au taiat pre toti, varsandu-se mult sange nevinovat. Da-va seama innaintea lui Dumnezeu! Si au domnit Mircea Voda 5 ani si 8 luni, murind in scaun. Ingropatu-s-au in biserica domneasca, in Bucuresti, septembrie 21 deni, 7068″ (Letopiset, p.50)

Trecut-au zile multe de cand nu am mai scris pe blog. Zabovind parca prea mult in Piata Unirii m-am gandit sa ne plimbam intr-un loc care astazi este aporape mort, in spatele (care este defapt fata) Hanului lui Manuc.

Biserica domneasca, numita mai tarziu Curtea Veche, a fost ctitorita de Mircea Ciobanul in 1559. Ca in orice zona intens tranzitata (chiar si de turci) s-au dezvoltat afaceri. Pe terenul viran de langa Curtea Domneasca s-a infiintat Targul Dinlauntru.

Trecura anii si Bucurestiul incerca sa devina o capitala europeana. Incet, incet targul s-a mutat in Piata Mare si zona ramasa goala a fost amenajata. Pana in anii ‘40 cand a inceput construirea bulevardului I.C. Bratianu Piata era circulara. Probabil ca multora le e greu sa isi imagineze zona dar poate va lamuriti dupa planul cadastral din 1911. Strada Franceza deja se numea Carol, probabil din excesul de zel al primarului de atunci.

Un plan cadastral din anii 80, deja se vad blocurile construite in anii 60 de pe bd. 1848.

Fantana din fotografie ne aduce aminte de kitchurile lui Ontanu amplasate in mai toate zonele sectorului 2. Trecand cu privirea pe strada ce se duce tot mai mult spre orizont observam turnul bisericii Baratia. Da, exact, cea de langa magazinul Cocor. Strada se numeste Calea Mosilor, iar astazi nu mai exista aceasta portiune.

Piata de Flori a inceput sa isi piarda valoarea dupa deschiderea bulevardului si a disparut o data cu “reabilitarea centrului civic, ctitorie mareata a epocii de aur” cand frontul ei a fost inchis de blocul unde astazi de afla “BRD”. Din strada Bazaca ce intra in Piata a mai ramas doar cladirea si parca i-a disparut stralucirea de alta-data.

(articol scris saptamana trecuta, cand era frig )

Cand e un ger de crapa pietrele parca nu-ti vine sa iesi din casa chiar daca e duminica si bate soarele. M-am incapatanat totusi sa vizitez singurul schit Bucuresti. Cand te gandesti la schit iti vine in minte un anamblu manastiresc mic, amplasat pe un deal sau mai stiu eu pe unde, asa cum ai invatat la orele de geografie sau religie.

Ei bine, daca pleci mai devreme de la cursul plictisitor din ASE fa-ti timp si viziteaza schitul Darvari. Nu e departe si in plus ai sa descoperi in spatele zidurilor albe ce, parca, strajuiesc constructia o mica oaza de liniste. Apoi imagineaza-ti ca pe la 1834, cand a fost zidita biserica nu se afla mai nimic in zona.

Ctitorii ei, Mihail Darvari si sotia sa Elena, au chemat in acest lacas 12 calugarite care sa ingrijeasca biserica si sa cante la slujbe. ” În anul 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a fost emisa si pusa in aplicare Legea secularizarii averilor manastiresti, prin care foarte multe mânastiri românesti, majoritatea „închinate” Locurilor Sfinte, au fost închise. Ca urmare, în anul 1865, calugaritele vietuitoare la Schitul Darvari au fost nevoite sa se intoarca la mânastirile Pasarea si Ciorogârla, iar mânastirea a fost închisa.”

mai multe informatii

Pentru mult timp, Piata Mare a fost un loc unde puteai vinde si cumpara orice. Fara credit. Desi si-a schimbat infatisarea de nenumarate ori, pana in anii ‘80 functiunea a ramas de targ tipic romanesc. Inainte de constructia halelor se numea Piata Bibescu Voda. Dupa cum se poate vedea in fotografia de mai jos, in plan indepartat se afla Spitalul Brancovenesc despre care v-am vorbit in celalalt articol.

Sa tot fie pe la 1896 cand s-a comandat constructiunea unei hale in Piata Mare. Arhitectul capitalei de atunci, Giulio Magni a realizat cladirea ce a rezistat pana in deceniul 8 al secolului XX. Francezii stiu sa isi pretuiasca istoria si arta astfel ca au demontat hala si au asamblat-o la ei pe post de monument istoric.

Am gasit pe internet un articol scris foarte bine despre transformarile Pietei.

http://rezistenta.blogspot.com/2007/10/nomenclatorul-stradal-partea-iv-1.html

Pe la sfarsitul “domniei” conducatorului nostru prea iubit era cat pe-aci sa se intample un lucru chiar hilar. Lui Ceausescu ii venise ideea sa construiasca in locul actualei fantani din Piata Unirii un monument de 80 metri inaltime pe soclul caruia sa se afle el cu sotia tinandu-se de mana iar la baza lui domnitorii istorici cum ar fi: Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, etc.

Si magazinul Unirii a avut de suferit pe partea de functionalitate. Construit de arh. Gheorghe Leahu in anul 1975 era un exemplu de functiune imbinata cu frumosul la acea data cu toate ca materialele folosite nu mi se par a fi dintre cele mai bune. In anii 80 i-au fost adaugate cele doua aripi cu scopul de a “umple” piata abandonandu-se ideea de functionalitate

Urmatoarele date sunt castigatoare:

IP Address		194.102.88.# (S.C. Agress Business Company S.R.L.)
ISP		RNC
Location		Continent : Europe Country : Romania (Facts) State/Region : Galati City : Galati Lat/Long : 45.45, 28.05 (Map) Distance : 206 kilometers

Castigatorul este rugat sa ma contacteze pe e-mail sau pe id-ul de messenger brebe85

Ma gandisem de ceva timp sa acord un premiu vizitatorului cu numarul 1000. Acum m-am hotarat, astfel ca:

1. Vizitatorul cu numarul 1000 va primi un premiu special.

2. Castigatorul va fi aflat dupa IP. Daca in 5 zile de la publicarea IP-ului pe site nu sunt contactat de vizitatorul respectiv se declara castigator vizitatorul cu nr. 1001 s.a.m.d.

3. Premiul va fi primit cu siguranta insa in functie de circumstante va dura o perioada mai mare sau mai mica.

Pentru alte informatii:

brebe85 at yahoo.com

Bafta!

    Pentru cei care nu ştiu, s-a deschis la Teatrul Naţional, până pe 3 februarie, o expoziţie de fotografie din perioada comunistă. Interesat fiind, mi-am făcut putin timp şi “am tras o fugă”.

Nu am mai fost niciodata la o expoziţie în incinta teatrului aşa că orice om normal ar fi intrat pe accesul principal. Deschid monumentala uşă în stil neo-renascentisto-corean şi intru în clădire. Nimeni. Mai deschid o uşa. Nimeni. Era ciudat să nu te întampine nimeni.

În partea stanga stătea scris cu litere roşii pe o uşa  “birou”. Deja mă simteam într-o cladire părăsită, uşa era deschisă. Ciocăn în uşă şi zic:

- Bună ziua!

- Bărbat sau femeie? se auzi o voce din interiorul camerei.

- Bărbat!

- O secunda, mă schimb.

Singura persoană din comitetul de primire  era o una care se “schimba”. Au urmat apoi scuzele de rigoare şi am primit indicaţia.

Frumoasă piesa!

    Nu departe de Piaţa Senatului ajungem, pe malul drept al râului, în faţa Palatului de Justiţie. Deşi înainte de începerea construcţiei Nicolae Iorga blama în textele sale acest edificiu, motivând că înalţimea clădirii nu se încadrează în spaţiul ce o înconjoara iată că a ajuns un monument reprezentativ pentru Bucureşti.

Construcţia Palatului a început în anul 1890 şi a fost finalizată cinci ani mai târziu. Arhitectul iniţial a fost Albert Ballu însă după decesul acestuia clădirea a fost finisată de Ion Mincu.

Încet dar sigur ne îndreptăm către Piaţa Unirii. Penelul pictorilor parcă a încetat sa se mai mişte o dată cu începerea mutilarii centrului istoric. Probabil că multi dintre cei care se întalnesc “în faţă la Mc” nu şi-au pus problema ce se afla aici inainte sa se nască. Piaţa, acum un mare hău, este prea mare pentru a fi analizată ca un tot aşa ca voi începe cu partea vestică.

Biserica Domniţa Bălaşa, astăzi sugrumata de blocuri, a fost construită, se poate spune, cu multe peripeţii. Actuala clădire dateaza din secolul XIX, mai exact 1885. Construcţia este în stil neoromânesc şi a fost edificată dupa planurile arhitectului Alexandru Orăscu.

Lângă biserica, fondat de doamna Safta Brâncoveanu a fost construit in 1835 Spitalul Brâncovenesc. Dărâmat in 1985, se afla pe locul unde găsim acum “Gogoasa Înfuriată”, dar despre “rădacinile” gogoşii, data viitoare.

Pofta bună!

http://www.petitiononline.com/videanu/petition.html